eMAG integrează Flip.ro pe propria platformă. Clienții pot cumpăra telefoane noi prin vânzarea celor vechi în regim buyback. eMAG lansează Easy BuyBack by eMAG&Flip, un nou program 100% online. Cu Easy BuyBack, care este disponibil în întreaga țară, clienții își pot valorifica vechiul telefon și cumpăra altul nou direct de pe eMAG fără a mai migra pe platforma companiei Flip sau a mai merge la un alt magazin pentru a evalua telefonul vechi sau pentru a-l preda.
Vechiul dispozitiv poate fi predat la easybox sau la curier, iar clienții pot achita noul produs printr-una dintre metodele flexibile de plată din contul eMAG Wallet: plata în patru rate, în 12 rate sau la 30 de zile.
Programul este disponibil pe eMAG pentru modelele eligibile, urmând să fie extins pe viitor și pentru alte categorii de produse. Easy BuyBack by eMAG&Flip este disponibil în România și va fi lansat în curând și în Ungaria și Bulgaria, scrie economica.net.