Acasă Telefoane Mobile Honor Magic V5, cel mai subțire pliabil din lume, lansat oficial

Honor Magic V5, cel mai subțire pliabil din lume, lansat oficial

123
0

Honor a anunțat pe 2 iulie 2025, lansarea oficială a Honor Magic V5, revendicând titlul de cel mai subțire telefon pliabil din lume. Modelul va fi disponibil inițial pe piața chineză, cu o lansare globală estimată pentru toamnă.

Lansarea are loc cu doar câteva zile înainte ca rivalul Samsung Galaxy Z Fold 7 să ajungă pe rafturile magazinelor din piețele internaționale, iar momentul anunțului pare calculat strategic pentru a diminua entuziasmul pe care producătorul sud-coreean încearcă intens să îl genereze în jurul propriului eveniment Galaxy Unpacked.


Design

  • Grosime record: doar 8,8 mm atunci când este pliat (9 mm pentru variantele cu finisaje alternative) și 4,1 mm atunci când este desfăcut; varianta cu spate din piele vegană, disponibilă în alb, este cea mai subțire dintre toate, în timp ce modelele în nuanțe de negru, auriu și maro-roșcat, care dispun de panouri din sticlă pe spate, au o grosime și o greutate ușor mai mari.
  • Dimensiuni:  156,8 x 145,9 x 4,1 mm atunci când este desfăcut și 156,8 x 74,3 x 8,8 mm atunci când este pliat
  • Greutate ultraușoară: 217–219 g, aliniată cu cele mai ușoare pliabile de pe piață


Ecrane

  • Ecran principal: OLED LTPO de7,95″ cu rezoluție 2352 x 2172 pixeli, luminozitate maximă de 5.000 niți în modul boost, 120 Hz și protecție anti-reflexie; rata de refresh scade automat pentru eficiență energetică
  • Ecran secundar: OLED de 6,45 inch, 120 Hz, cu rezoluția de 2376 x 1060 pixeli, protejat de HONOR Anti-scratch NanoCrystal Shield

Performanță și autonomie

  • Chipset: Snapdragon 8 Elite
  • Memorie: 12 GB sau 16 GB RAM, respectiv 256 GB, 512 GB sau 1 TB de stocare internă
  • Baterie: 5.820 mAh bazat pe tehnologie siliciu-carbon, cu încărcare rapidă de 66 W și încărcare wireless de 50W
  • Certificări: IP58/IP59 (rezistență la apă și praf)

Cameră și rezistență

  • Camera principala: sistem foto triplu – senzor principal de 50MP (diafragmă f/1.6, OIS), cameră ultrawide de 50MP (diafragmă f/2.0) și cameră teleobiectivă periscope de 64MP (diafragmă f/2.5, OIS)
  • Camera selfie: 2 camere frontale a câte 20MP, câte una pentru fiecare ecran

Context pe piață

Honor lansează Magic V5 cu o săptămână înainte de Galaxy Z Fold 7 de la Samsung, sugerând o competiție strânsă. Dimensiunile record ale Honor Magic V5 continuă tendința din industria pliabilelor de a reduce constant grosimea și greutatea dispozitivelor, într-o competiție care se apropie tot mai mult de limitele fizice ale designului actual.


Disponibilitate și preț

Disponibil în China din prima parte a lunii iulie 2025, activabil doar cu ID chinezesc. Distribuția internațională este preconizată spre septembrie (eventual IFA Berlin).

Deși pare greu de crezut pentru cumpărătorii din afara Chinei, Honor Magic V5 are un preț de pornire de putin peste 1000 euro în varianta de bază, însă această ofertă este disponibilă exclusiv pe piața chineză și, cel mai probabil, doar prin intermediul unor retaileri parteneri ai companiei.

Nu există încă un preț oficial global, dar se vehiculează o sumă spre 2 000 de euro în Europa.

 


Concluzie

Honor Magic V5 reprezintă un punct de cotitură în competiția telefoanelor pliabile: subțire, ușor, performant și încărcat cu funcții premium. Totuși, accesibilitatea internațională rămâne limitată în acest moment.

Honor Magic V5 devine cel mai subțire telefon pliabil lansat vreodată și pune presiune pe rivalii de la Samsung.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.